Masterclass: De la ceartă la conflict sănătos

​Sunt Cristi Graunte și lucrez cu oameni pe un subiect care ne privește pe toți: cum ne purtăm unii cu alții când lucrurile se complică. Am avut norocul să învăț de la psihoterapeuți și specialiști în comunicare și inteligență emoțională aplicată, recunoscuți la nivel mondial. Unul dintre ei este prof. John Parr MSc, care mi-a fost mentor și m-a ajutat să înțeleg ce înseamnă, din punct de vedere psihologic, să fii autentic. Modelele psihologice de interacțiune pe care le folosesc nu au rămas pentru mine doar teorie. Le-am încercat pe situații reale, cu oameni reali, și am păstrat ce funcționează. Caut mereu soluții simple pentru lucruri complicate din comportamentul uman (o tehnică pe care n-o poți folosi când îți fierbe sângele nu prea te ajută).

​Și de fierbere a sângelui e vorba aici. Știi momentul ăla în trafic când unul îți taie calea fără semnalizare, tot el claxonează primul, iar la semafor coboară geamul ca să-ți explice cu lux de amănunte ce crede despre tine și despre neamul tău? Sau colegul care prezintă în ședință ideea ta ca fiind a lui, iar șeful îl mai și felicită? Sau mesajul de la șef, vineri la 17:55, „Putem vorbi puțin?”, după care tot weekendul ți-l petreci repetând în minte o ceartă care încă n-a avut loc? Și apoi vii acasă, întrebi ceva banal, iar partenerul îți răspunde „fă cum vrei tu”, cu zâmbetul ăla, și urmează trei zile de tăcere în care încerci să ghicești ce-ai greșit. Toți am fost acolo, într-o parte sau în cealaltă. Și aproape toți spunem la fel: „eu sunt un om calm, doar că unii te scot din sărite” (spoiler: exact asta spun și cei care ne-au scos pe noi din sărite).

​Cearta e dramă. Unul atacă, altul se apără, un al treilea sare să-i împace pe toți, iar la final toată lumea pleacă obosită și supărarea adevărată a rămas exact unde era. Un conflict sănătos poate fi la fel de incomod, dar duce undeva. Iar drumul de la una la alta ține mai mult de ce faci cu ce simți decât de tonul vocii.

​La masterclass lucrăm pe situații reale, din viața voastră: cu partenerul, cu părinții, cu colegii, cu șeful, cu vecinul de la etajul de deasupra. Începem cu drama: cum o recunoști la tine și la ceilalți, ce comportamente o hrănesc (ironia „nevinovată”, tăcerea care pedepsește, omul care face totul pentru toți și apoi se plânge că nu-l apreciază nimeni) și de ce intrăm în ea chiar și când știm că n-o să iasă nimic bun. Apoi ne uităm la cum vorbim când suntem tensionați și exersăm trecerea spre o comunicare sănătoasă, fără să devenim nici reci și calculați, nici preșul casei.

​Partea practică urmărește conflictul de la început până la sfârșit. Unele instrumente le folosești înainte de o discuție grea, ca să nu intri în ea deja încărcat. Altele te ajută chiar în timpul conflictului, când simți cum îți urcă sângele în obraz și ai cam o jumătate de secundă să alegi ce spui. Și câteva sunt pentru după, pentru că multe relații nu se strică în ceartă, ci în zilele de după, când toată lumea se preface că nu s-a întâmplat nimic.

​Un loc important îl au emoțiile. Furia, frica și tristețea au fiecare ceva de spus într-un conflict, iar dacă nu le asculți la timp se adună până erup (și da, chiar și cel mai calm om din familie are un vulcan, doar că erupe mai rar și mai zgomotos). O să înveți să-ți recunoști emoția pe loc, să înțelegi ce nevoie stă în spatele ei și s-o spui într-un fel în care celălalt chiar o poate auzi.

​E pentru oricine s-a certat vreodată cu cineva drag și a rămas cu un gust amar. Pentru cei care evită discuțiile importante ca să nu strice atmosfera și pentru cei care, dimpotrivă, le au prea des și prea tare. Nu ai nevoie de nicio pregătire anume. Pleci cu instrumente pe care le poți folosi chiar din seara aceea, prima dată când cineva îți spune „fă cum vrei tu”.