Cover Image for Better Futures Romania #5: Viitorul rolurilor entry-level
Cover Image for Better Futures Romania #5: Viitorul rolurilor entry-level
Avatar for Better Futures România
O serie de întâlniri în care ne imaginăm și explorăm împreună viitoruri mai bune la noi în țară
23 Going

Better Futures Romania #5: Viitorul rolurilor entry-level

Registration
Welcome! To join the event, please register below.
About Event

​Unde se mai învață meseria când AI preia munca de început?

​Primul draft. Verificarea de rutină. Analiza refăcută de trei ori. Pentru mulți dintre noi, așa a început învățarea unei meserii. Dacă agenții AI preiau aceste sarcini, unde își mai formează experiența cei aflați la început de drum? Și de unde vor veni oamenii cu experiență de care firmele vor avea nevoie peste câțiva ani?

​La Better Futures Romania #5, explorăm împreună această întrebare într-un atelier de 90 de minute.

​Better Futures Romania este o serie de întâlniri în care folosim metode de foresight pentru a explora viitoruri posibile și consecințele deciziilor de azi.

​Ediția aceasta aduce la mese 4 actori: firma, absolventul, universitatea și statul. Aceeași schimbare înseamnă altceva pentru fiecare.

​Ce facem în seara asta

​Pornim de la un scenariu de lucru: suntem în 2029, iar firmele din România au lăsat în seama agenților AI munca pentru care angajau oameni fără experiență.

​Lucrezi într-o echipă mică, alături de un facilitator, din perspectiva unuia dintre cei 4 actori. Folosim Roata consecințelor: punem schimbarea în centrul unui flipchart și urmărim, pas cu pas, ce produce.

​Ce se întâmplă mai întâi?

​Ce decurge de acolo?

​Cine beneficiază și cine suportă costurile, inclusiv în afara propriei mese?

​La final, reunim rezultatele într-o hartă comună, construită în timp real: unde se întâlnesc interesele celor 4 actori, unde intră în conflict și ce consecințe a scos la iveală fiecare echipă.

​Cu ce pleci

  • ​O metodă pe care o poți refolosi: exersezi Roata Consecințelor pentru a analiza efectele unei decizii din echipa sau organizația ta.

  • ​4 perspective asupra aceleiași schimbări: vezi cum o decizie avantajoasă pentru un actor creează dificultăți pentru altul.

  • ​Semnale de urmărit: identifici care dintre consecințele discutate au deja indicii în prezent.

  • ​O hartă a tensiunilor: pleci cu rezultatul comun al meselor, care face vizibile legăturile dintre accesul la primul job, formarea experienței și nevoile firmelor.

​Agenda

  • ​17:30–18:00: welcome & networking

  • ​18:00–19:30: exercițiu la mese, prezentarea rezultatelor și harta comună

  • ​19:30–19:50: networking

​Facilitatori: Raluca Păduraru, Denisa Panaite-Cașu, Ana-Maria Anghel, Laura Dascălu

​Locație: Wipro Technologies, GlobalWorth Square, etajul 13, Strada Gara Herăstrău 6, București, zona Promenada Mall.

Location
Strada Gara Herăstrău 6
020334 București, Romania
Avatar for Better Futures România
O serie de întâlniri în care ne imaginăm și explorăm împreună viitoruri mai bune la noi în țară
23 Going