

Paselier #2 / Atelier la pas cu Alexandra Recășan
E luna lui Cuptor, iar noi continuăm cu un nou paselier, pe mal de Bega, numai bun ca să te răcorești cu o plimbare-explorare a vieții și a poveștilor ascunse ale râului. Pornim din nou din zona golfului Solventul, de la stația de vaporetto Constantin Brâncoveanu și vom merge pe un traseu pe mal până la Podul Muncii, în căutarea poveștilor ascunse ale râului și a rolului pe care apa sa l-a avut de-a lungul timpului, când Bega era sălbatică și până în prezent, ca parte din patrimoniul nostru natural. La final ne așezăm la umbră și împletim o amintire a experienței, din sălcii, fire de lână și voie bună.
Nu uita să-ți aduci apa și o gustare sănătoasă pentru că la final de traseu ne așteaptă un platan maiestuos, cu o umbră numai bună de lenevit împreună.
Sâmbătă, 4 iulie
Ora: : 9:00 - 11:00
Nr. maxim participanți: 10 copii + părinți
Vârsta: 8 - 12 ani